duminică, 22 august 2010

tobi şi poetul

când roţile se dilată
în poeme,
noaptea îi cade pe limbă
cu bulgări hipnozici de versuri

curgându-i un lătrat pe bot,
câinele orb îi mulge vieţile din hârtii

pofta îl dă în friguri,
pentru că el nu ştie
cum e să scrii un poem

îşi târâie fruntea pe trotuarul
certat de lacrimile lui supărate
şi schelălăie lung
neştiinţa de-a fi poet

3 comentarii:

  1. Pe mine, recunosc m-ai pierdut. Mesajul mi se pare confuz.

    Doru

    RăspundețiȘtergere
  2. Impresionezi. O avalanşă de cuvinte/îmbinări de cuvinte. Citesc cu atenţie, ca să nu mă pierd prin poezie sau să nu uit.

    Interesant? Atunci cînd scrii, scrii conştient sau inconştient, adică tu conduci poezia/cuvintele sau ele te conduc pe tine, te depăşesc?


    mf

    RăspundețiȘtergere