marți, 30 august 2011

Dialog

- Fii sinceră!
- Sincer? Nu mi-era dor de vară.
- Din cauza verii trecute?
- Poate.
- Spune-mi!
- Nu! Nu asta! Va fi bine, cândva.
- De ce nu vara aceasta?
- Fiindcă e prea curând.
- Niciodată!
- Ba da. Sufletul meu nu mai suportă o noua boală.
- E bolnav dintotdeauna.
- Nu, nu. A avut momentele lui.
- Operează-l!
- Nu îl pot anestezia. Aş muri!
- Ţi-l împrumut pe al meu, îl vrei?
- Te rog, nu fă asta. Nu-mi spune lucruri imposibile pentru...tine.
- Da, e adevărat. Nu ţi-aş da niciodată sufletul meu.
- Nu te teme, nu îl vreau.
- Şi acum?
- Aştept toamna.
- Eşti imposibilă!
- Nu-mi pasă.
- Ce e cu tine? Ai devenit rece, de piatră! Unde sunt sentimentele tale din prag de vară? Visele tale?
- Nu mai am vise. Nu vreau să mai visez.
- De ce?
- Face rău.
- Şi ce face bine?
- Nimic.
- N-ai să ajungi să întâlneşti nimicul.
- Nu, nu mor acum.
- Nici măcar atunci.
- Tot ce-i posibil.
- Eşti enervantă!
- De ce? Pentru că nu mai sunt cum eram când nu îţi plăcea deloc de mine? Pentru că nu mai râd necontenit, pentru că nu mai sunt amabilă şi darnică? Pentru că nu mai încerc să-ţi vorbesc? Pentru că nu mai dorm? Pentru că te ignor? De aceea?
- Nu te plac.
- Mi-ai mai spus asta o dată.
- Nici nu te iubesc.
- Era evident.
- Dar trebuie să te am în preajmă.
- Lasă-mă!
- Nu vreau!
- Nu credeam că există cineva mai egoist decât mine!
- Păi, nu există.
- De când ai devenit tu alter-ego-ul meu?
- Dintotdeauna.

joi, 25 august 2011

Pe linia de plutire

Despre anotimpuri nu pot spune decât că sunt o uşoară astenie. Se întâmplă să vină ziua în care să vrei să-ţi iei cele mai puţine haine şi cei mai puţini bani şi să pleci. Oriunde.

Se întâmplă poate să fie frig sau să fie vară; să fie noapte sau să crape cerul de zi. Se întâmplă uneori să vrei să fugi departe de lumea ta, să te integrezi în altă lume. Se întâmplă să poposeşti la margine de autostradă cu ochii inundaţi de soare. Să adormi ghemuit pe scaunul din faţă si să te trezeşti singur din vis, cu o autostradă în faţă. Să goneşti noaptea când tot frigul se lasă în jurul tău sau să te pierzi printr-o ploaie de stele. Se întâmplă uneori… Să mergi pe stradă şi drumul să-ţi fie atât de cunoscut în paşi ... atât de străin în sentimente – să fi trecut în urma sau înaintea ta atâţia oameni şi să fi imprimat gânduri, tristeţi, amintiri. Se întâmplă să te trezeşti dimineaţa cu o frică retorică în interior şi să nu înţelegi de ce; să fi nostalgic şi să mergi pe linia de plutire.

Se întâmplă uneori să vrei să te întorci acasă, dar să îţi aminteşti: casa pare că s-a săturat de tine…