joi, 2 februarie 2012

Noduri masive - societate

Ceea ce mi-a apărut în cale în ultima vreme, în afara mizeriei, am numit – noduri. Poate din pricina evoluţiei mele, sau din motive vizibile ale freneziei acestei ţări, viziunile mele au început să ia o altă formă, alt înţeles şi totalmente o altă direcţie.

N-am mai scris de ceva vreme, ştiu. Nu mă scuz, doar că nu am mai simţit. M-am lăsat pierdută într-o lume despre care se scrie în cărţi şi-mi place să cred că există. Am considerat că nu mai aparţin acestei lumi, şi iată că tocmai Hugo şi Maiorescu m-au adus înapoi. Am citit. Am citit ceva cărţi vechi, cu aer de contemporaneitate – lumea mea părea din ce în ce mai mică. M-am plimbat, am aflat şi am înţeles într-un final rostul anumitor valori, dar m-am lovit de absenţa lor în societatea noastră. Lumea mea era mică şi plină de lipsuri acum. Raţionamentul meu m-a împins spre o agitaţie şi un regret interior ce au mâncat din mine până la oase. Mi-au mancat din sentimente, din gânduri şi din gesturi. M-au cenzurat. Realitatea cenzurează cultura involuntar, căci realitatea noastră se macină alături de o naivitate şi o nonşalanţă ce nasc mediocritatea într-un ritm alert. Maiorescu este actualizat. Lumea mea este mică, plină de lipsuri şi de noduri masive.

Societatea este în lanţuri.

M-am simţit anihilată într-un fel. Am vrut să fac ceva, să ţip, să fug, să ajung cât mai departe. Dar am rămas aici, cu nopţi albe în plus, adăugate la colecţie. Am retina rănită de masele de mediocritate şi cultura superficială în care ne bălăcim orbeşte. Am timpanul zgâriat... dezacordurile-mi fac o simfonie stricată a viorilor cu corzile rupte şi a pianului fără de clape... Ce-i asta? Unde sunt aici? Lanţuri grele cu zale de plumb atârnă de mainile tuturor, dar cu toate astea, nu există nimic unitar. „Ce paradox!” aş fi tentată să spun...ce dezbinare fantastică a acestei lumi cu suflete oarbe şi gânduri oxidabile; dar tac, căci prea mult am scuzat acest drum greşit ce persistă de atâţia ani şi ne macină în contopirea sa cu idioţenia.

Ceea ce mi-a apărut în cale în ultima vreme, în afara mizeriei, am numit – noduri. Am folosit un termen elegant pentru frenezia şi frigul care mă înconjoară şi mă dezarmează uneori, pentru că am învăţat să-mi păstrz propriile-mi valori, în pofida demenţei de afară.