Dialog

- Fii sinceră!
- Sincer? Nu mi-era dor de vară.
- Din cauza verii trecute?
- Poate.
- Spune-mi!
- Nu! Nu asta! Va fi bine, cândva.
- De ce nu vara aceasta?
- Fiindcă e prea curând.
- Niciodată!
- Ba da. Sufletul meu nu mai suportă o noua boală.
- E bolnav dintotdeauna.
- Nu, nu. A avut momentele lui.
- Operează-l!
- Nu îl pot anestezia. Aş muri!
- Ţi-l împrumut pe al meu, îl vrei?
- Te rog, nu fă asta. Nu-mi spune lucruri imposibile pentru...tine.
- Da, e adevărat. Nu ţi-aş da niciodată sufletul meu.
- Nu te teme, nu îl vreau.
- Şi acum?
- Aştept toamna.
- Eşti imposibilă!
- Nu-mi pasă.
- Ce e cu tine? Ai devenit rece, de piatră! Unde sunt sentimentele tale din prag de vară? Visele tale?
- Nu mai am vise. Nu vreau să mai visez.
- De ce?
- Face rău.
- Şi ce face bine?
- Nimic.
- N-ai să ajungi să întâlneşti nimicul.
- Nu, nu mor acum.
- Nici măcar atunci.
- Tot ce-i posibil.
- Eşti enervantă!
- De ce? Pentru că nu mai sunt cum eram când nu îţi plăcea deloc de mine? Pentru că nu mai râd necontenit, pentru că nu mai sunt amabilă şi darnică? Pentru că nu mai încerc să-ţi vorbesc? Pentru că nu mai dorm? Pentru că te ignor? De aceea?
- Nu te plac.
- Mi-ai mai spus asta o dată.
- Nici nu te iubesc.
- Era evident.
- Dar trebuie să te am în preajmă.
- Lasă-mă!
- Nu vreau!
- Nu credeam că există cineva mai egoist decât mine!
- Păi, nu există.
- De când ai devenit tu alter-ego-ul meu?
- Dintotdeauna.