Cubul de gheaţă

Alb, cenuşiu ceva străin sufletului meu căci e rece. Oriunde nu mi-aş îndrepta privirea doar alb, doar alb, presant. Mă sufoc, nu am aer, încerc să mă liniştesc căci e frig. La fiecare răsuflare aburii varsă sufletul meu în această cavitate polară fără ieşire. Din răsputeri mă lupt cu mine în a mă elibera din acest spatiu închis, cred că mă sufoc, nu am aer mi-e frică de spatii închise, ah...ce slăbiciune prostească, mă tem de cutii. Însă într-un sfârşit îmi dau seama că mă tem de mine, iar locul în care mă aflu e doar materializarea fricii mele faţă de destin...