Atunci m-ai rupt ca pe un cuvânt mort
De pe inima ta
Și m-ai aruncat peste lume.
Ai aruncat o piatră în mâna mea,
Ai aruncat toamna
Peste sufletul meu.
Atunci am plâns cu ploi
Peste tâmpla ta,
Peste ochii tăi. Și n-ai crezut...
Îți făcusem un loc într-o jumătate de inimă
Pictată de etern...
Atât. Tu ai tăiat cu o foarfecă.
Rupsesem cerul care ne izbea frânt,
Coborâsem soarele în suflet,
Găsisem cuvântul care semăna perfect cu tine.
Strânsesem cu sfială
Un pumn de fluturi, să-l prefac în vis.
Dar m-ai închis într-un colb.
Și-apoi mi-ai dat drumul de pe o stâncă.
DA...!
RăspundețiȘtergerece zici: am rupt cerul....
am strans cu sfiala??????
intr-un colb....intr-un ecou?
frumos,Lori!