luni, 2 august 2010

la capăt de curcubeu

la capătul curcubeului
sub piciorul lunii
descălțat de cuvinte
trosnește seva frunzelor

pe marginea roșului
albastru-mi curge printre degete
unduind din movul
ochilor de fântână

galben pe lespezi răsturnate
conturează liniști dimineţilor
cu picur de pâine coaptă
și glasul trupului adormit

plouă cu lacrimi orange
din fânarul îngerilor
peste plusul şi minusul
amalgamate în mine

căci sunt
capăt de curcubeu

4 comentarii:

  1. o metamorfoză superbă.
    culorile foarte bine personalizate.

    curcubeul- un simbol feeric al copilăriei.
    poezia redă cele mai sincere şi fireşti sentimente.

    m.f.

    RăspundețiȘtergere
  2. asa este Maria,curcubeul este inca in mine si sper sa pot merge pe ROGVAIV ul culorilor pana cand picioarele obosite vor cere odihna.

    RăspundețiȘtergere
  3. ai fi putut s-o denumesti Glisando.....poezia asta parca ar cobora niste trepte

    RăspundețiȘtergere
  4. Glisando....???nu ,hotarat nu!cel mai bun nume este la capat de curcubeu.Alunecare pe culori strict delimitate?E pacat sa le amesteci!Ghost,treptele sunt si de urcat si de coborat(!)depinde unde sta cel care priveste!

    multumesc de trepte!

    RăspundețiȘtergere