Predaţi-le pe undeva pe-aproape

Aleseseră traseul scurt, cel prin serpentine ( de fapt, cel pe care li-l indicase motorul de căutare al internetului). Pe hartă apărea o intersecţie cu două posibilităţi, în realitate erau trei ( mereu in realitate există şi o alternativă ). Densitatea populaţiei era aici înlocuită cu densitatea brazilor şi a curbelor (10 curbe/km ). Şi totuşi norocul pare că le zâmbeşte. În timp ce beau câte un gât de cafea, la orizont se conturează o siluetă. Domnul întreabă:
-Nu vă supăraţi, am o întrebare...
-Nem tudom romano. Îi taie brusc elanul, drumeţul.
Şi totuşi, binevoitor, el le indică drumul cel bun prin semne ale mâinilor, completate de replici de neînţeles.
-Incredibil! În ţară la tine să dai peste asemenea specimene...cum li se dă cetăţenie ăstora, dacă nu rup şi ei măcar o boabă pe româneşte?
Călătoria continuă aproape în linişte, fiind întreruptă doar de replici de genul „Schimbă cd-ul.” Ori „Mai dă odată melodia aia.”ori „Avem noroc, drumul e uscat.” Au ajuns la destinaţie, sau în fine, pe aproape...domnul îşi scoase telefonul din buzunarul de la piept şi apelă „Socrii”:
„-Unde eşti, bre?
-Sunt în faţa spitalului, pe trepte. Vă fac din mână.
- Vezi tu vreo treaptă? Îşi întrebă domnul soţia.
- Nu....
-Bine, hai că te găsim noi. Îşi incheie el convorbirea. ”
-Zicea ca e la judeţean, zicea că e pe scări, aici e judeţeanul, nu sunt scări, deci......deci nu e la judeţean. Continuă el către doamna sa.
-Haide totuşi să întrebăm...
El se lăsă convins, deşi mirosul de spital nu îi era tocmai plăcut. Ea întrebă la informaţii unde o domnişoară foarte amabilă îl caută pe pacient în condici, în care desigur, nu figura.
-Ce spuneaţi că are?
-Neoplasm pulmonar...
-Aaa....atunci mai mult ca sigur e la oncologie, dar asta e la municipal.
-Mulţumim.
Sunt din nou în trafic, dar îşi dau seama că n-au nici cea mai vagă idee despre locaţia municipalului. În timp ce aşteaptă la semafor, el coboară geamul manual şi întreabă doi tineri pietoni:
-Mă scuzaţi....spitalul municipal, ştiţi unde e?
Cei doi tineri se uită miraţi unul la altul:
-Sorry, Swedish.
Domnul se hotărăşte să-şi exerseze cunoştinţele de limba engleză:
-Hospital...where is the hospital?
-Sorry, sorry...Swedish. Fu singurul răspuns primit.
-La naiba! În ţară la tine şi dai numai peste străini!
Într-un final găsiră spitalul. Pe scări, aproape congelat, un bătrân face semne disperate cu mâna. Structura sa exagerat de atletică, îl face să pară mai în vârstă decât este cu adevărat. Urmă un traseu de câteva ore prin birouri pentru fişa de externare şi pentru reţetă. Văzură un loc de parcare liber tocmai în faţa unei farmacii, aşadar opriră. Ea coborâ, în timp ce el îndură cu stoicism şuvoaiele neîntrerupte, de povestiri ale bătrânului (colegii lui de salon plecau acasă în weekend, iar el se plictisea groaznic. Acum avea în sfârşit cui povesti tot ce auzise.)Era ca un reportofon stricat.
-Vă costă 30 de lei. Morfina e gratuită. spuse farmacista.
Dna întinse banii, luă medicamentele şi dădu să iasă. Farmacista continuă:
- Dacă....şi dacă mai rămân, predaţi-le undeva pe aproape...nu e legal să deţineţi o asemenea substanţă.