Două vieţi...

Gol... ? Nu e pur şi simplu lipsă de suflet! O clipă în care totul din jur stă suspendat între două dimensiuni, trecut şi viitor. Prezentul e mult prea minuscul pentru a fi perceput căci fiecare clipă într-o milisecundă e deja trecut... ceva uitat sau poate ceva care credem că nici nu a fost. Iată de ce ne confruntăm, nu de puţine ori, cu imposibilitatea de a simţi sau de a atinge esenţa fiecărei trăiri sufleteşti care ne-a marcat sau care nu a avut nici o importanţă pentru noi.
Iar noi, oamenii, cei care mereu zămislim un fel de a spune viaţă, suntem nişte particule iluzorii care oscilează între aceste două lumi, lăsând în umbra sufletului faptul că trăim pe două fronturi imaginare ale acestui univers. Trecutul, acest ghid al greşelilor, succeselor, această substanţă activă doar în memoria noastră... iar locul la ceea ce e trecut îl suplineşte viitorul, fiind asemănător oglinzii apelor oceanice... privind în apă te vezi pe tine, însă după această mască a naturii se ascunde o altă imagine, mult prea străină pentru ceea ce credem noi că e normal.
Noi trăim din aşa zisele nimicuri ale vieţii socotind că ceea ce facem e mai presus de puterile noastre... însă oare putem înţelege că noi suntem între două lumi paralele ieri şi mâine, ceea ce am fost şi ceea ce vom fi, om şi pământ...