grijile
şi-au făcut cuib
într-o lacrimă părăsită
de timp
oamenii
mă irită,
îmi insuflă amarnice
doruri
eu-schelet de corabie
pe întinsul vieţii.
sunt ironia
unui destin
hulit de iluzii
mă devastează fiecare zi
înghiţită în negrul
florilor de nisip
mă evapor
poate voi dispărea,
dar sîngele
îşi va picta amărăciunea
undeva, în neant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu