visez cum alunec
pe marginea patului dintre
stînci
plapuma mea albă
îşi cere libertatea nocturnă
cînd beată de somn
spun morţii:
da
las tălpile să-mi rupă cearşaful
ca pe-o coajă de grapefrut
şi rîd(!)
de ce o fac de fiecare dată cu gura deshisă?
ce are-„a rîde” cu gura mea?
poate că măruntaiele dinlăuntrul meu
tot ar vrea să iasă în lume
oare cum o fi
dacă ne-am purta corpurile pe dos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu