miercuri, 25 mai 2011

Azi ucid un vis

Gura mi-a fost închisă de vânt,
Şi mi-au pus zăpadă în ea, între dinţi,
pe unde scormoneam, cândva, uşor, după mere verzi...
Şi totuşi,
ele erau mereu roşii.
Atunci nu am înţeles, dar azi, când ochii mi s-au colorat în verde,
Sărutul pierdut a căzut, s-a dus în genunchi,
i-a mângâiat,
a atins şi tălpile, da şi pe ele!...
şi a dispărut.
Tot azi, tăcut, fără de veste am să prind un vis din zbor,
Am să-l leg cu sârmă şi am să-i fac omorul.
De ce să mă sfâşie ele pe mine?
Nu, nu, dragul meu, azi visul meu va fi ucis.
Nu va şti, căci el nu ştie,
cu ochii bulbucaţi, se va speria de mine.
Căci ştie, că nimeni,
Niciodată nu a omorât un vis.
Dar te risipesc eu azi cu răutate,
eu îţi fur avântul şi îţi tai credinţele, elanurile, cuvintele.
Să nu scoţi un sunet!
Ai putea să sperii o lume muritoare în nemurirea ei,
te rog, te rog...nu...
Să nu-ţi fie teamă,
te voi spânzura de lustră,
vei avea încă, iluzia că ceva există.
Dar becul va fi stins.
Vreau să te torturez, să te tai, să te disec, să mănânc din tine,
aşa cum mi-ai făcut şi tu mie.
Azi, eu îţi sunt stăpână
Eu conduc şi tu te mistui în mâna mea.
Eşti mai rău decât un fulg, nu te topeşti, ci arzi şi apoi îţi dispare cenuşa.
Visul meu, visul meu de 15 ani şi trei sferturi, rămas-bun azi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu