Ce poveşti îţi spune marea...

Mi-e dor de ea, de valurile ei, de spuma lor... de nisip, de scoici... Mi-e dor de mare.

Nu pot să n-o iubesc după câte mi-a spus şi mi-a făcut... Mi-am pierdut minţile-n mare şi ea le-a dus pe celălalt ţărm, de unde le-a luat mai apoi şi le-a adus din nou la mine. Mă fură, mă pierde, îmi cântă şi mă încălzeşte. Niciodată nu mă îngheaţă, marea... Aş împărţi întreaga lume cu ea, dar lumea mea... e marea. Şi n-aş urâ-o nici dac-ar fi amanta iubitului meu, eu ştiu - marea-i cea mai bună iubită! Şi când mă ia în braţe, mă sărează şi miros ca ea atâta vreme... Marea-i o oglindă plină de cer, de univers, de oameni. Aş fuma cu marea o noapte şi m-aş plimba pe lângă ea.

Şi aş merge cu tine la mare. Ce nebunie să văd marea-n ochii tăi, ce albastru! Şi să stăm întinşi pe nisip blocaţi cu privirea-n orizont... deasupra cerul, în faţă, marea... Şi să fie nelipsita briză la un apus înecat în sânge, iar noi, ei bine noi doi... să fim în braţe, murdari de nisip, de sare, mirosind a mare. Să ne îngropăm cuvintele în plaja pustiită şi să ne sărutăm... Să ne îngropăm amândoi în lumina roşiatică şi în valurile mării...
Ce frumuseţe...