iau cuvinte cu-a mea minte
şi le storc de înţeles
până-obţin o zgură fină
fără rimă, fără sens
le plantez la mine-n curte
le mai ud şi îngrijesc
până prind culoare-n frunze
după care le donez
toate-s aşezate-n minte
sau în pagini, între foi
dar în Prometeu mă schimbă
lumea cea cu ochii goi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu