joi, 14 octombrie 2010

Lipsă.

Câteodată îmi vine să strig, să arunc, să plâng atât de tare, să răbufnesc... dar totul se rezumă într-o lacrimă rostogolită pe furiș sub fața acoperită de păr, o strângere de degete, o închidere de ochi... Pentru că nu... nu pot, n-am voie mai mult.
Și în privirile minții parcă aș ucide în tăcere, poetic doar, și poate aș adormi, dacă aș ști că atunci nu mă vede nimeni... și aș plânge, și m-aș duce în alte lumi, poate în vremuri cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, sau... în lumile mele...
Poate, câteodată, simt nevoia să închid ochii și să mă culeg din alte spații, să nu mai cunosc, doar ,,să fiu”...
Da. Iubesc. Nu știu... nu știu pe cine, doar așa, câteva fragmente de veșnicie... Dar iubesc.
Și da, îmi iubesc și imaginația mea ,,care dă pe afară”, și nebuniile mele, și anormalitățile, și tot ceea ce alții ,,nu au” pentru că ei ,,nu au”.
Și poate, uneori, mi-aș deschide și eu ,,turbinca lui Ivan” și aș pleca de aici. Dar simt, uneori, că doar trebuie să închid ochii și trec altundeva.

Vreau să plec departe. Și cred că o să încep de aici. Lucrurile mari se încep cu treapta de jos. Dar vreau să plec.
În La Medeleni. Pentru că aia e lumea mea de suflet, na. Am și eu una...

3 comentarii:

  1. inceputul este cliseic dupa parerea mea...

    Ella

    RăspundețiȘtergere
  2. cred că ai putea elimina partea de pînă la "dar totul". acolo am simţit eu că începe textul.
    în rest, ceea ce ai scris e formidabil.
    cînd am început să citesc mi s-a părut cam banal, dar modul în care scrii e absolut minunat.
    uite fragmentul pe care îl remarc eu :
    Da. Iubesc. Nu știu... nu știu pe cine, doar așa, câteva fragmente de veșnicie... Dar iubesc.
    Și da, îmi iubesc și imaginația mea ,,care dă pe afară”, și nebuniile mele, și anormalitățile, și tot ceea ce alții ,,nu au” pentru că ei ,,nu au”.
    Și poate, uneori, mi-aș deschide și eu ,,turbinca lui Ivan” și aș pleca de aici. Dar simt, uneori, că doar trebuie să închid ochii și trec altundeva.

    diana

    RăspundețiȘtergere