duminică, 10 octombrie 2010

Suntem zei

Iubitule,
(M-au trezit zeii cu vocea lor,
Cântau ceva sublim la etajul trei)
De dimineaţă m-am dus până la masa de machiaj
Şi mi-am dezgolit pieptul
De cămaşa mov de noapte
Şi de gânduri,
Şi cred că mi-au crescut aripi
În loc de umeri
Şi mi s-a ridicat sufletul
Până sus
Căci îl vedeam reflectat
În pupile.

Dragul meu,
Las zeii să mă dezgolească
Încetul cu încetul
Şi să soarbă din mine
Licoarea sufletului întinat
De atâta dragoste diafană.

Scumpule, te rog, nu mă uita
Într-o ploaie de lume insensibilă,
Te rog, nu-ţi lăsa zâmbetul
Şi iubirea să plece,
Pentru că zeii au să mă bea fără milă
Şi au să ia din mine
Toată minunea de care mă umpluse
Cândva, evident,
Dragostea ta celestă,
Şi-mi vor rupe aripile,
Şi îmi vor smulge prin buze
Visele
Şi, dragul meu,
Nu mă uita în mâinile lor ciudate.

Iubitule, mă întorc acasă rănită de vreme,
Zeii noştri mi-au tăiat glasul,
Te rog,
Mângâie-mă, sărută-mă,
Resuscitează-mi sufletul din mine
Şi lipeşte-mi înapoi
Aripile care mi-au crescut dimineaţă,
Apoi acoperă-mi bătăile inimii
Cu vreun gând ceva, sau cu vreo haină,
Încuie uşa,
Să nu ne găsească zeii cumva...

Şi apoi, dragul meu,
Lasă-mă să adorm
În braţele tale
Pline de parfumul prea dulceag
Al ceea ce era, demult,
Al meu...

Lorelei (în metalimbaj).

4 comentarii:

  1. lory, in prima strofa am scos cateva cuvintele care erau in plus.Nu te supari,stiu asta!Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un poem frumos, plin de viaţă şi înaripat.
    Ideea e bine formată, construită.

    mf

    RăspundețiȘtergere