I got my heart back...

A venit toamna, suflete,

Mi-am luat inima înapoi,

Mi-am pus apusuri peste arborii noștri.

Sub inexistentele stele,

Mi-am adunat în pumn amintirile,

Gândurile, visele,

Le-am șifonat...

E o boală și aceea de ,,a fi”

Când nu ești, de fapt.
E o boală să iubești,

Când sufletul iubit devine neatins.

E o boală toamna însăși,

Când primăvara există încă în suflet...

Când întunericul înghite umbrele,

Noi ne luminăm mai tare, mai tare...

Cuvinte lungi se aleargă între noi nevăzute,

Prin prăpastii cu ploi,

Prin ceruri concrete, ceruri sferice,

Mă chinuie dorul, frigul, gândul...

A venit toamna, gândule,

Mi-am luat inima înapoi,

A durut, suflete, m-a durut

Indiferența... Dar inima mea,

Legată cu o ață de torace,

Începe să bată încet... încet...

Sihastră, în amurgul de toamnă...

(Pentru moment, toamnă, suflete, gândule,

Mi-am luat inima înapoi.

Poate vreodată am s-o mai dăruiesc

Ochilor care mi-au furat-o cândva.

Până atunci, îmi păstrez inima... pentru că doare.)

Lorelei.