duminică, 19 septembrie 2010

Porţia de sarmale

Era odată sărbătoare mare în sat. M-am dus şi eu să văd ce e pe acolo. Nu aveam de gândrămân, aveam treabă. Dar ca să salut şi eu oamenii puteam, de, mama era rudă cu primarul satului. Trebuia să fac impresie bună la oameni, altfel scoteau vorbe rudelor.
Când ajunsei, ce văzui măiculiţă?! Erau mese întinse în toată curtea. Mai ceva ca la o nuntă. Nici nu aveai loc să treci printre meseni. Gălăgie mare. Vorbe, strigăte, urări. Nu mai văzusem aşa la nicio sărbătoare, nici măcar la vreo nuntă. Ce să mai zic că undeva de prin fundul grădinii se mai auzeau şi sunetele stridente ale unei viori cu două corzi.
Ce era să fac? Planul din târg nu se potriveşte cu cel de acasă. În stupul ăla de oameni nu aveam cum să ajung la cei care făceau cinste. Cine ştie, mai pe seară, când va începe lumea să plece pe la case, oi reuşi să dau şi eu bună ziua.
Şi uite aşa sunt nevoit să mă aşez la o masă, pe ultimul loc liber şi să aştept. Ce? Mâncarea. Dacă tot am venit, să gust şi eu ceva nu strică. Mai ales că până diseară mă îmbolnăvesc dacă nu mănânc.
Salut în stânga, salut în dreapta şi până la urmă îmi fac curaj să întreb ce mâncare urmează.
Cică sarmale. Ehee...de când n-am mai mâncat eu o porţie de sarmale. Cred că de o lună... de când o fost nunta soru-mi. De..noi, românii, suntem mari mâncători..da, ce zic eu domnule aici? E o tradiţie. Tradiţie sfântă românească, de când o fu Mircea ăl Bătrân la Rovine se tot mănâncă sarmale...ba, mai mult...de când se născu poporul român...
Şi iată-mă aşteptând porţia de sarmale.
Sarmale. Hmm, au miros ce-l dibui de la o poştă. Zemoase, fierbinţi, abia scoase din ceaun, te fac să crezi că timpul s-a oprit în loc.
Făcute în foi de viţă, ba în foi de varză, chiar şi în foi de hrean, de ştevie, fierte bine, ţi se-nmoaie în gură mai ceva ca un strop de zahăr.
O bunătate. Aroma lor alunecă uşor pe gât în jos, ajung în stomac şi treptat rotiţa minţii începe să se învârte atât de rapid încât aproape mecanic începi pur şi simplu să te îndopi cu sarmale.
Ce-i mai bun ca o porţie de sarmale?!
Că eşti flămând, că eşti stresat, că eşti vesel ori supărat, ia domnule o porţie de sarmale.
Aşa o trăit până acu poporul român. La nunţi, la înmormântări, omu mănâncă sarmale.

Şi cum vă spusei, o fost o sărbătoare de te lingeai pe deşte nu alta. Mai târziu, după ce trecu mult timp de la acea sărbătoare, auzii prin sat că au deschis o prăvălie unde vând cele mai bune sarmale. Foarte bine au făcut, mă gândii eu. Aşa tot românu poate să guste o porţie de sarmale, să-şi mai amintească şi el că e român.
Şi-apoi nici nu te costă mult. Cică doar un clic. Aşa mi-o zis aştia de prin sat. Se găseşte pe internet. Nu ştiu io ce-i ăla, d-apăi dacă vede toată lumea, asta contează.
Ia-ţi dom'le porţia de sarmale zilnică şi trăieşti şi tu ca tot românu.
Poftă bună!
Hmm...o bunătate.

Magazin online: http://portiadesarmale.blogspot.com/

3 comentarii:

  1. ehe... da chiar m-ai făcut pofticioasă. inspirată, inspirată povestirea. bravo.

    mf

    RăspundețiȘtergere