azi nu-s de plastilină
mă preling în surdină
printre nedumeriri
tot atâtea amăgiri
vrei să te ajut?
ispiteşte-ntrebarea
trebuie să m-odihnesc
răspund mirosind marea
unui zâmbet.... şi păşesc
frământ o nelinişte
muşc din curaj hoţeşte
rece să mă vindece
sar peste anturaj
într-un picior arunc
un dinte şchiop de prunc peste umăr
pentru noroc târăsc
ca un proroc undeva pe fundul mării
ancora însingurării stângaci
înot în zare
printre miresme de ger
la-ntâmplare
aşteptând...
închid un ochi mijesc
cu celălalt bocesc
aş trage
n-am la cine
culeg umbra neagră
din mine
şi redevin figurină...
de plastilină
Sincopate versuri, ce se vor a fi semnale ale unei adolescenţe ce ar vrea să simtă în nări mirosul crud al vieţii. Dar, întotdeauna, realitatea dezamăgeşte prin limitarea ei. De aceea, adolescentul "înoată în zare, printre miresme de ger, la-ntâmplare, aşteptând...". Aşteptând clipa când se va putea retrage în turnul de fildeş, într-un egocentrism crud, singurul areal unde poate modela din plastilina sufletului său orice. O remarcă: scriem prooroc...
RăspundețiȘtergereText BUN.
Cu prietenie, Emil
Nota 6
RăspundețiȘtergereNota 6
RăspundețiȘtergereTextul e dezinvolt, dar zburdă atât de tare încât devine de-a dreptul haotic pe alocuri. Asta nu e neapărat rău, se înțelege evadarea, dar ieșirea din tipare, fie ele de plastilină sau nu, aș vedea-o închegându-se în jurul unei idei ori trăiri poetice. Mai trebuie explorat.
RăspundețiȘtergere7,00
Călin Sămărghițan