Şi uite cum se făcu joi iar eu mare brânză n-am frământat. Ziua ar trebui să fie dotată cu 48 de ore. Nu. 72. Cum altfel să mă descurc în hăţişul îndatoririlor de tot felul?! Lasă, nu te încrunta la mine că nu mă plâng. Îmi place tot ce fac iar când obţin rezultate deosebite devin euforic. Om sunt! Dar...
Fiecare clipă ispiteşte cu misterul propriu, idei trăznite ademenesc cu forme rotunde sau doar siluete-nceţoşate iar eu rătăcesc, mă răspândesc printre ele sau printre oameni ore în şir. Parcă-s un câine flămând scormonind după oasele pământului presărate printre gânduri. Uneori mă-nsoţeşte zâmbetul vesel de tânăr zurliu alteori căscatul ochiilor cât cepele.
După o luuungă călătorie, senatorul, desigur eu, rosti:
Ce minunaţi şi naivi sunt oamenii! Vă naşteţi în urale, trăiţi din plin, urlaţi să ştie lumea că sunteţi în vii, veneraţi principii contradictori, vă puneţi în mişcare de la început şi sunteţi aşa de încăpăţânaţi încât vă luptaţi cu sfârşitul însuşi. Ar fi păcat să nu continuaţi această călătorie.
Credeţi că după moarte renaşteţi, visaţi cu ochii deschişi la un paradis inexistent.
Sunteţi de admirat şi în acelaşi timp de plâns. De milă. Muriţi pentru nişte vise imposibil de realizat într-o viaţă. Meritaţi să trăiţi în continuare.
La adânci bătrâneţi, în loc de lacrimi praf, în loc de sânge cenuşă.
Dar inimă mai mare şi minte mai înţeleaptă decât a umanităţii nici nu a existat. Unică şi prin faptul că sufletul depăşeste graniţele corpului.
Binecuvântaţi şi blestemaţi suntem să dezvoltăm acest sufletul şi orizontul peste care gândul omului poate colinda.
Iubeşte cu capul, gândeşte cu inima, iubeşte cu gândul şi cu inima judecă. Amin.
joi, 3 februarie, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu