ca o Veronikă
îmi adun cerul
într-un sac
la uşă
un nerv suspendat
de lampă
abia aşteaptă să intre
Dumnezeu
observ cum lumea
pleacă
prin culise
şi mi se urcă la cap
un dor de moarte
sparg poemele
ca pe nişte farfurii
potrivesc ştreangul şi
mă afund
nebună
în casa cu mătănii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu