A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, n-aş avea ce povesti, într-o ţară demult uitată, dintr-o epocă îndepărtată, o-ntâmplare mai ciudată .... dezvăluită mie, cu mărinimie, de Înălţimea Sa, Împăratul peste zarzavaturi.
- Te-ai spălat pe dinţi? Îmbrăcată-i pijamaua cu fluturi de arginţi? Atunci ascultă cum odată demult, demult, varza de Bruxelles îşi confunda suratele cu nişte furnicuţe.
Cum? V-aţi putea întreba. Păi, drept să vă spun, chiar dacă nu mă veţi crede, era
de trei ori mai înaltă şi lată decât varza banală. În ciuda dimensiunii, era de o modestie proverbială, dar pentru că pe atunci era puţin amară, lumea evita s-o servească la masă şi o dădea numai animalelor drept hrană delicioasă.
Toţi îşi băteau joc de darnica-i împlinire, de la boabele verzi ascunse-n teci, unde locuiau câte cincizeci, până la cele lubeniţe înroşite de-atâta stat la soare, cât era vara de mare.
Of! Un nume atât de nobil, de frumos şi un trup atât de hidos! S-ar fi vrut zveltă ca un pătrunjel, dar ce să se facă dacă Cel de sus o-nzestrase cu aşa armură de poveste? Îi venea să se pitească de ruşine în cel mai ascuns cotlon sau în Babilon, să n-o mai recunoască surioarele din grădina-mpărătească. Dar cum?
Iată c-a venit o zi în care, sărmana, a fost aşa de supărată încât toate caloriile ei au început să să se topească şi a devenit mică, mică, dar tot rotundă, chiar dacă pitică, încât puteai mânca douăzecişidouă deodată, dacă avei o lingură supradimensionată.
Odată cu întâmplarea a venit şi o fericire atât de mare încât a devenit, pe loc, delicioasă.
De unde ne dăm seama că puterea sentimentelor este mai mare decât ne putem imagina.
Şi am urcat pe-o buturugă
c-o foaie de varză drept glugă
că ploua c-o mare minciună
povestea mea de noapte bună!
Frumoasa povestea ta si plina de talc!
RăspundețiȘtergere"De unde ne dăm seama că puterea sentimentelor este mai mare decât ne putem imagina."
Felicitari Doru!
Wow. Mi-a placut foarte mult - scurta, usor de citit si cu invatatura.
RăspundețiȘtergereFelicitari!
m-am simtit ca la 5 ani jumate, eu chiar iti credeam povestea:d sfarsitul m-a lasat paf
RăspundețiȘtergereElla
Multumesc Ioana, Estera, Ella!
RăspundețiȘtergereAprecierile voastre mi-au adus bucurie.
Ioana,
puterea sentimentelor, ne conduce pe drumori pe care noi insine nu le-am crezut posibile, in lipsa lor. Ai sa te convingi si tu.
Estera,
totdeauna am avut convingerea ca povestile sunt nascocite pentru a invata mai usor, mai placut care este drumul cel frumos in viata.
Tu ce spui?
Ella,
sper ca in sensul bun te-a facut praf.
Am constatat ca si tu ai aplecare spre povesti. Ar fi frumoasa o carte scrisa de noi toti, sigur, cei care se simt in stare, si ilustrata de tine?
Te prinzi?
Doru
M-a făcut să zîmbesc. De mult timp nu am citit poveşti.
RăspundețiȘtergerePe lîngă faptul că are sens, şi limbajul e mai modern; poveste contemporană. Frumos structurată!
Varza are nume sonor...şi povestirea la fel...!
Apropo, am citit şi apoi am văzut cine e autorul. Doru, felicitări.
maricica
Da, Doru. Literatura e o modalitate mai usoara de intelegere a vietii, de a invata. Pentru mine e mai mult o oaza de speranta si bucurie, o fereastra spre timpul etern in care imi cresc aripile.
RăspundețiȘtergereTe mai asteptam sa ne povestesti.