sâmbătă, 4 decembrie 2010

Te aştept...

Te aştept să vii din nou la geamul meu. Să baţi şi să aştepţi cu nasul lipit de fereastră. Răsuflarea ta fierbinte în fiecare anotimp picta delicate urme pe geam. Îmi plăcea să te privesc cum mă aşteptai plin de nerăbdare. Ştiam că eşti nerăbdător, întotdeauna îţi fremătai buzele, iar privirea-ţi ardea. Uneori, chiar intenţionat întârziam să vin la geam. Voiam să te privesc. Să te zidesc în minte, în suflet, în trup.
Adoram felul în care privirea ţi se înflăcăra atunci când mă zăreai dincolo de perdea. Faţa-ţi era ca un geam transparent. Tot ce făceai, ce simţeai putea fi privit.
Nu mai conteneam să ne admirăm, să ne ascultăm planurile, dorinţele. Erai atât de viu. Capabil să-ţi înfrunţi destinul, să-ţi împlineşti visele. Vorbeai cu atâta pasiune despre dreptate, încât chiar te crdeam. Credeam că o să reuşeşti să aduci o schimbare. Vedeai durerea ce mocnea în jur. Totuşi, nu ştiu ce făceai sau cum, îţi păstrai speranţa, veselia. Radiai de bucurie. Cred că de aceea erai atât de iubit de prieteni, vecini, colegi. Până şi copii te adorau. Erai ca..ca..ca o stea. Strălucitoare, atât de departe în aspiraţii şi totuşi atât de aproape în trăire, simţire. Te veneram. Erai atât de perfect. Poate aveai ceva defecte dar păleau în faţa calităţilor tale. Mă iubeai, iar eu te adoram. Ce ne-am fi putut dori mai mult?! Doar noi doi. Noi şi o lume. Ne ştiam. Nu era nevoie să exprimăm ce simţim sau ce vrem să facem, căci ştiam deja mişcarea unuia celuilalt. Atunci când ne descopeream cusururile, atât de mult ne amuzam. Nu ne deranja. Nici nu ne răneam. Pur şi simplu ne acceptam aşa cum eram. Tu şi eu. Noi doi.
În momentul acela când ai plecat, tot ce construisem împreună s-a dărâmat. Nu puteam pricepe de ce ai plecat. Ce te împinsese să recurgi la asemenea fapte de laşitate. Am fost bolnavă. Trupul îmi slăbise, iar de mers nici nu mai puteam. Mergeam în scaun. O asistentă întotdeauna mă veghea lângă cap, în locul tău. Devenisem străvezie. Eu nu mai ţin minte. Dar mi-au spus doctorii şi prietenii noştri. Au zis că am fost rău...că n-aş mai fi avut şanse să...ştii tu..să trăiesc. În ciuda îndoielilor am reuşit să-mi revin puţin câte puţin. Nu prea am multe amintiri din perioada aceea. De un lucru am fost conştientă tot timpul, atunci şi acum, că nu mai eşti, că ai plecat. Şi acuma cred că n-ai avut motiv să pleci. Dar, vreau să ştii că nu te condamn. Ai avut şi tu stările tale de febrilitate. Dar chiar dacă ai plecat atunci, pe moment, asta nu te împiedica să te întorci atunci când te trezeai. Nu e laşitate să te întorci. Ţi-am zis doar, nu te condamn. Nu vreau explicaţii şi n-o să-ţi fac nici pic de scene, ca alte femei. Mă ştii doar. Tot ce vreau e doar să te văd iar. Să văd cum zâmbeşti puţin nervos. Să-ti aud glasul în timp ce pledezi pentru dreptatea nemuritoare, de parcă ai fi un jutiţiar al nopţii.
Te aştept...să ştii că te voi aştepta mereu...
Tot ce vreau eşti tu. Tot ce mă interesează tu eşti. Nu te-ai gândit că nu-mi va fi uşor fără tine?
Adesea m-am gândit pe unde eşti, oare ce-ai mâncat, unde ai dormit. Oare doarme pe asfalt, înconjurat de ziduri şi cu căteva bucăţi murdare de ziar pe el?! M-am gândit la astea. Şi la tot felul de scene macabre. Era normal să mă gândesc. Nu ai luat niciun ban la tine. Niciun fel de act. Nimic. Am ştiut că ai plecat când am citit acel mesaj, doar un cuvânt mi-ai lăsat: ,,Adio!".
Nu vreau să ştiu de ce. Spune-mi că eşti în siguranţă. Că ai mâncat şi că te-ai învelit bine. Mereu îţi scoteai picioarele afară de sub pătură noaptea, iar ziua te dureau, erau îngheţate. Dar eu mă trezeam spre dimineaţă şi ţi le înveleam. Spune-mi, acuma cine mai are grijă de tine? Eşti sănătos, voinic? Râsul nu te-a părăsit, nu? Era prea frumos ca să-l pierzi.
Te aştept, să ştii. Exact ca odinioară. Când eram copii. La geam, te aştept. Vreau doar să ştiu că eşti bine. Nu te judec. Doar să te văd.
Te aştept.... şi ieri te-am aşteptat, şi săptămâna trecută, şi luna trecută, şi acum două luni... de atunci, de când mi-am revenit... te tot aştept..
Şi te voi aştepta... până vei veni.. sau... până ultima-mi suflare va îngheţa.

3 comentarii:

  1. bucuroasa de citire Estera!De doua ori bucuroasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a plăcut modul în care el scrie si Sper ca va place poezie şi literatură, au un weekend frumos, pupici!

    RăspundețiȘtergere