Poveste

Liniste. O liniste calma, trista. Vantul scutura copacii din fata casei, ea, plangea in continuare, nu a mai putut sa se opreasca. A vrut sa alunge monotonia si sa iasa afara sa se plimbe de una singura. Simtea nevoia unei imbratisari, unei vorbe calde, unei imbratisari profunde de care nu a avut parte niciodata de la vreo persoana...
Si-a luat bluza cea noua , blugi gri, adidasi albi, geaca neagra si a iesit rapid pe usa fara macar sa arunce o privire in oglinda care acoperea tot peretele... Nu-i pasa daca e frumoasa, nu a avut niciodata parte de un copliment in legatura cu aspectul ei, asa ca stia ca nici in acea zi nu v-a avea...
A pasit pe trotuarul luminat de lumina slaba a unui parmac, a privit in jurul ei si vedea strada pustie, noroioasa, dar nici macar asta n-a oprit-o sa plece. Nu-si dorea decat sa-l vada pe cel care i-a furat inima, sa-l atinga, sa se lase purati de vant, sa se creeze o atractie intre ei...
A pasit incet, vedea un drum drept in fata ei, simtea o energie puternica, trupul ii vibra doar pentru simplul fapt ca-i era dor de o persoana draga. A inceput sa alerge, lacrimile ii erau inca pe obraji si curgeau intr-un ritm constant, neincetat, si s-a oprit in momentul cand s-a prabusit de emotie la interactiunea dintre privirile lor.
"Buna,Sylvia. Ce faci.? De ce plangi?"
"Buna, Mark. Nu-mi baga in seama lacrimile ,sa spunem doar ca uneori simt nevoia unei imbratisari, nevoia unei persoane care sa ma inteleaga."
"Stiu cum e. E foarte greu. Eu m-am plictisit sa plang si sa caut in intuneric acea lumina care se presupune ca ma calauzeste.Toti avem nevoie de cineva ."
"Stiu, dar uneori e prea greu de gasit acea persoana."
"Am putea incerca noi, desigur daca tu doresti."
Asadar, normal ca raspunsul ei era da. I s-a indeplinit ruga. S-au intalnit, au vorbit, si a fost nevoie doar de un simplu impuls pentru a aprinde flacara dintre ei.A u trecut 7 luni de cand erau impreuna.
"...mai ti minte cum ne-am intalnit in acea seara cand tu plangeai.?"
"Desigur, de ce?"
"Sincer, in acea seara iesisem din acelas motiv ca si tine. Plansesem si eu pe drum, si ma macina gandul ca simteam ceva pentru tine,vroiam sa ma apropii de tine si nu stiam cum. Desi nu te cunosteam indeajus, imi lipseai, imi doream sa te vad si cand am facut-o lacrimile mi s-au oprit, si am stiut ca atunci era sansa mea, dar nu-mi gaseam cuvintele potrivite."
"Nu-ti dai seama cat de mult te-am asteptat. Mi-ai vindecat rana, ai umplut acel gol ce-mi umplea inima si-ti multumesc din toata inima ca esti alaturi de mine. Acum, in acest moment iti jur ca te voi iubii acum, mereu si in fiecare zi din ce in ce mai mult, indiferent de ce se v-a intampla intre noi."
"Si eu iti jur acelas lucru iubirea mea."
Au trecut luni, au trecut ani si ei se iubeau din ce in ce mai mult, dar a venit momentul despartirii. Era vina amandurora, si amandoi plangeau zi si noapte, se doareau prea mult pentru a fi despartiti.
"Te iubesc, dar a inceput sa ma doara."
"Si eu te iubesc iubirea mea, dar trebuie sa-ti dau drumul..."
Amandoi stiau ca nu asta vroiau sa spuna, dar erau prea incapatanati pentru a recunoaste acest lucru. A trecut o luna. Ea, neclintita din camera ei. Nici macar nu mai dormea, nu mai manca. Era non-stop cu castile in urechi, cu lacrimi in ochi si nemiscata din pozitia in care putea sa vada poza cu ei doi si reamintindu-si de clipele cu el. Mark la fel, erau sortiti sa fie impreuna si o stiau, dar pur si simplu au decis sa se distruga amandoi.
Au tinut-o asa timp de 1 an, intr-o stare de stagnare. El s-a decis, nu mai suporta sa fie departe de ea. S-a dus sa-i ia un buchet de trandafiri rosi, si-a sters lacrima si a plecat spre ea, dar deja plecase in alta tara. Nu a mai stat pe ganduri, a alergat repede spre aeroport, a alergat fara macar sa se uite inapoi. A aruncat si trandaifrii pe drum. Agitat, energic, tremurand de emotie, s-a urcat in avion. A reusit sa-si mentina calmul, dar se grebea prea mult pentru a fii atent la privelistea ce se vedea pe gemuletul avionului.
In sfarsit avionul a aterizat, si el, la fel, grabit a urcat intr-un taxiu sperand ca ea e in locul presupus de el, dar nu, nu era. Dezamagit,f urios, simtindu-se vinovat incerca sa-si limpezeasca gandurile, si si-a amintit de o conversatie veche, in care ea spunea ca daca ar fi sa se duca undeva, s-ar duce la plaja la care a visat mereu.
Amintindu-si, se ura din nou in alt taxiu. Ea aproape de apus ,spera sa ajunga la timp, sa nu mai trebuiasca sa astepte mai mult. A coborat, si pentrintre miile de oameni ce paraseau plaja o zarise direct pe ea. Statea pe mal si plangea privind apusul. L-au cuprins si pe el lacrimile, si a fugit spre ea. A imbratisat-o profund, apoi s-a produs un sarut lung....
"Sunt aici. M-am intors. Te iubesc.!"
Si a fost indeajuns incat sa nu-i mai desparta nimic niciodata.