vineri, 31 decembrie 2010

Poveste

„A fost odată, demult, o lume împărțită în două, aşa ca un măr rupt”
atunci când aterizează de pe creanga cea de sus în iarbă plină de rouă. Cum aş putea să vi le descriu? Una văratecă ca pelinul de mai, cealaltă încruntată ca lutul lui Brumar.
Ei bine, lumea văratecă era condusă de o împărăteasă frumoasă, atât de frumoasă că luna întorcea capul după ea când se plimba.
Şi ca întotdeauna, cealaltă lume era condusă de un rege puternic, cunoscut pentru forţa lui până la marginile lumii. Chipeş la chip, ascundea în trupul fermecător o inimă îngheţată de luni şi veacuri de singurătate.
Împărăteasa, în fiecare seară ieșea pe furiș din castel îmbrăcată-n bucătăreasă. Mergea să privească stelele și nu voia să-i fie tulburată liniștea.
Oare ce ascundea cerul, de-l cerceta ? Secretul îl deţinea doar împărăteasa şi servitoarea cea credincioasă.
Vedeţi voi, de cum se înopta, împărăteasa, învăluită în mantia cenuşie, ridica dealul, ajungând la o minunată peşteră îmbrăcată în diamant."
Aţi putea întreba de ce cenuşie? De ce nu albastră ca bolta ce măiastru împletea stele pentru cărările de nea? Ei bine, cenuşie era ţesută cu gingăşia zilelor de tristeţi, căci şi ea, deşi înconjurată de slujitori, supuşi credincioşi se simţea la fel de singură ca vecinul rege. De aceea cătă cu atâta osârdie spre stele. Căuta prieteni. Şi nu-i păsa că sunt altfel decât ea, poate cu pielea aurie sau posibil cu frizura fumurie, cu nasul cât un năsturel şi ochii lui Azorel. Uf! Am uitat să pomenesc de căţel. Era precum un puf de pămătuf...
Iar în peştera de diamant o aştepta un telescop fermecat.

Şi plângea biata împărăteasă de i se cutremurau umerii şi parcă era vrabie flămândă în mijloc de ianuarie şi parcă era boabe de rouă în frageda dimineaţă. Dar niciun pământean nu-i cunoştea tristeţea, ci numai diamantele o cunoşteau şi îşi pierdeau şi ele, odată cu ea, din strălucire.
Curând lumea mea o să fie lipsită de strălucire, gândea în fiecare seară când privea prin ocheanul fermecat şi nu vedea decât stelele.
În jurul palatului în care trăia, se întindea o grădină minunată, plină de tot felul de soiuri de pomi, care mai de care gata să-ţi atragă privirea. Chiar sub fereastra ei, crescuse însă un pom diferit de ceilalţi. Avea ramurile torsionate şi înflorea o singură noapte pe an. Păsările îl ocoleau datorită aspectului straniu, doar vântul cânta printre frunzele lui sub formă de liră.
- O, suspină împărăteasa, sunt ca pomul acesta. Nu degeaba a crescut sub fereastra mea!
Într-o zi, după o ploaie care abătuse grăbite şuvoaie pe alei, împărăteasa văzu cum iese de sub frunzele copacului o pasăre mică, atât de mică că o puteai strânge în palmă fără să-ţi fie teamă ca o striveşti. Culorile penelor erau multe şi nemaivăzute, de parcă stropul acela de pasăre adunase din lume întreaga fumuseţe.
Şi ciripind suav s-a aşezat pe umărul împărătesei şi i-a şoptit:
- Cauţi în stele, dar uiţi să priveşti în gradina ta! O să ai o surpriză până la vremea mesei iar după masă ai să-ţi găseşti liniştea. Dar masa nu-i masă, liniştea nu-i linişte si grădină nu-i grădină, dacă nu ai cu cine împărţi micile bucurii.
Întâi şi întâi, împărătesei nu-i veni să creadă că pe umărul ei se aşezase o asemenea pasăre şi pe deasupra îi mai şi vorbise năstruşnica. Aşadar chibzui bine şi gândi că-i lucru necurat cu glăsuitoarea cea mititică. Şi ce mai glas cristalin îi răsunase în urechi!
Seara, când se furișa spre peșteră, s-a întâmplat un lucru neprevazut. Azorel s-a pierdut în desimea codrului adulmecând urmele unui iepure. A strigat împărăteasa să se întoarcă, dar micuțul nu a vrut să asculte.
- Ce mă fac? Pădurea este hotarul între împărății și legea spune că nu are voie nimeni să pășească în ea!
Seara, când se furișa spre peșteră, s-a întâmplat un lucru neprevazut. Azorel s-a pierdut în desimea codrului adulmecând urmele unui iepure. A strigat împărăteasa să se întoarcă, dar micuțul nu a vrut să asculte.
- Ce mă fac? Pădurea este hotarul între împărății și legea spune că nu are voie nimeni să pășească în ea!


Autori: Ioana, Doru, Estera, Maria, Ella

Daca am scapat pe cineva, ve rog sa ma anuntati

9 comentarii:

  1. Vom continua povestea aici.
    Asteptam contributia tuturor.

    Doru

    RăspundețiȘtergere
  2. Curand lumea mea o sa fie lipsita de stralucire gandea in fiecare seara cand privea prin ocheanul fermecat si nu vedea decat stelele.
    In jurul palatului in care traia, se intindea o gradina minunata, plina de tot felul de souiri de pomi care mai de care gata sa-ti atraga privirea. Chiar sub fereastra ei, crescuse un pom diferit de ceilalti. Avea ramurile torsionate si inflorea o singura noapte pe an. Pasarile il ocoleau datorita aspectului straniu, doar vantul canta printre frunzele lui sub forma de lira.
    - O, suspina imparateasa, sunt ca pomul acesta.Nu degeaba a crescut sub fereastra mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-o zi, dupa o ploaie care se abatuse asupra gradinei, pe cand suvoaiele curgeau grabite pe alei, imparateasa vazu cum iese de sub frunzele copacului o pasare mica, atat de mica ca o puteai strange in palma fara sa-ti fie teama ca o strivesti.Culorile penajului

    RăspundețiȘtergere
  4. ei erau multe si nemaivazute, de parca in puiul acela de pasare adunase lumea intreaga fumusete.
    Si ciripind suav s-a asezat pe umarul imparatesei si i-a soptit:

    RăspundețiȘtergere
  5. - Cauti in stele, dar uiti sa privesti in gradina ta! Tu, o sa ai o surpriza pana la vremea mesei, iar dupa masa ai sa-ti gasesti linistea. Dar masa nu-i masa, linistea nu-i liniste si gradina nu-i gradina!

    RăspundețiȘtergere
  6. MORTAL!
    Aveti grija la amanunte, sunt vreo doua care se bat cap in cap.
    Ex. imbracata in bucatareasa cu mantia cenusie. Trebuie refacut sau oferite explicatii.

    Doru

    RăspundețiȘtergere
  7. Intai si intai, imparatesei nu-i veni sa creada ca pe umarul ei se asezase o asemenea pasare si pe deasupra ii mai si vorbise nastrusnica. Asadar chibzui bine si gandi ca-i un lucru necurat cu glasuitoarea fiinta.Si ce mai glas cristalin ii rasunase in urechi!

    RăspundețiȘtergere
  8. Scrieti, va rog, cu diacritice. Imi manca o gramada de timp.
    Multumesc.

    Doru

    RăspundețiȘtergere
  9. Seara, când se furișa spre peșteră, s-a întâmplat un lucru neprevazut. Azorel s-a pierdut în desimea codrului adulmecând urmele unui iepure. A strigat împărăteasa să se întoarcă, dar micuțul nu a vrut să asculte.
    - Ce mă fac? Pădurea este hotarul între împărății și legea spune că nu are voie nimeni să pășească în ea!

    RăspundețiȘtergere