sâmbătă, 4 decembrie 2010

Nu sunt creion...

Nu sunt un creion! Nu sunt!
Fir-ar, nu sunt un creion! De ce nu mă crede nimeni!?
Doamnă, domnule, nu sunt...

De ce mă uită toţi în bancă? Nu sunt un creion. Uneori
Mă prefac e adevărat că sunt creion dar nu sunt
Alaltăieri am alergat dupa voi îmi simţeam pulsul gonind spre absurd
Creioanele n-au picioare dar au puls asta e dovada voastră că au puls a mea că N-au picioare şi eu am alergat (!) după ce nu ştiu exact poate după cuvinte poate După oameni cuvintele oamenilor mâinile lor mici false
Mai bine aveau ochi sau suflete în loc de mâini chiar aşa să le crească suflete în loc de mâini
Mă doare
Şi creioanele au dureri cum au şi puls...
....
Timpul nu vindecă nimic n-o să mă facă mai puţin creion decât sunt nu nu
Doar o să treacă eu mă pietrific deja pupitrul băncii mă aşteaptă cu săruturi languroase
M-au privit înapoia lor ochii binecunoscuţi dar s-au întors către fericire
Fiecare cu fericirile lui asta în caz că eşti om
Şi-au întors frunţile către sine vinovaţi ca şi cum ar fi uitat
U n c r e i o n î n b a n c ă

...
Şi eu vă iubeam ca pe propriul meu cărbune
Acum doar întorc schiţe pe dos aşteptând să-mi cădeţi de pe umeri
Şi-aş da vina pe timp.

Un comentariu:

  1. Ella, interesant...da,da interesant! Doar ceva... ici colo in plus.Si redactarea!
    ce zici?

    RăspundețiȘtergere