sâmbătă, 18 decembrie 2010

nepoem

când sunt trist
îmi spăl ciorapii
zdrăngănesc corzile chitarei
întrebându-mă dacă şi ziua ta a ruginit
la fel de plictisitor
ferecat între zăbrele de sticlă
ai intrat prea curând în convoiul în care
eşti doar fir de praf
din gigantica lume
fără învingători
şi asta te sperie

indiferent ce ai face
cerul bolteşte deasupra capetelor
lumini întunecate

şi încă o zi
e praf şi cenuşă

2 comentarii:

  1. inceputul m-a dus cu gandul la murdaria lumii şi m-am bucurat de modalitatea pe care ai gasit-o să scapi de ea.Bucuroasa de citire!Inedit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Ioana. Ai dreptate, muzica spala multe.

    Doru

    RăspundețiȘtergere