vineri, 12 noiembrie 2010

Toamna ca o jucărie stricată

Plecam câteodată în zori, pe când îngerii
Nu se urcau înapoi la cerurile lor
Şi mă întorceam acasă abia în amurg cu aripile rupte
Pentru că mă urau şi demonii, şi îngerii,
Şi pentru că n-aveam decât frunze căprui, oripilante,
Cu care să-mi acopăr trupul zgâriat de timp.

Plecam de acasă pentru că şi mama, şi tata mă urau,
Eram un anotimp muribund şi singur,
Poeţii, ah, doar poeţii mă mai întorceau
De pe o parte pe alta prin ploi,
Şi mă mai strângeau în braţele lor, uneori,
Iar eu, fără milă, neputincioasă, îi chinuiam
Cu amarul meu înflorind, cu frunza mea ofilind.

Găseam câte-un copil, îi smulgeam inima
Şi-o ascundeam în taină printre stele ( şi ele ofilite) ,
Dar el se juca uneori cu mine, şi mă trăgea de păr,
Apoi mă arunca într-un alt colţ de lume,
Şi eu plouam mai mult, minţeam mai mult.

Dar peste timp nu mi-a mai păsat
Şi furam soarele, şi-l ascundeam în mare,
Pentru că nimeni nu se mai juca, niciodată, cu mine,
Mi s-au încreţit riduri pe frunte, pe frunze,
Şi-acum nu mai am inimă, am doar o cutie ciudată
( Care uneori nu mai bate) , dar praful s-a aşternut pe mine
Ca un fel de bătrâneţe, şi m-am stricat.

Sunt o toamnă aiurea, părul îmi miroase a castane coapte,
Am inima şi privirea înstrăinate de vreme,
Nu mai am nici măcar un pic de suflet,
Şi sunt ca o jucărie stricată.

4 comentarii:

  1. Mult şi mult”déjà vu” in exprimari. O idée centrală originala totusi; Toamna pare sa fie un “copil al strazii-jucarie stricată”. Socialul fura Toamna si-o strica de tot. Simt contradictoriu, există nerv si o profunzime crudă. Forţă. Lucruri bune amestecate cu facil. O ingrosare a exprimarilor in tonul negativ al vremurilor.
    Punctaj:6/8

    George L. Dumitru

    RăspundețiȘtergere
  2. Neconvingător. Declarativ în exces. Identificarea toamnei cu autoarea e ratată.
    Nota 5

    Cornel Traian Atanasiu

    RăspundețiȘtergere
  3. am găsit câteva idei bune, dar mi se pare prea încărcat. cred că ai putea renunţa la "şi-urile" acestea.

    nota 6

    RăspundețiȘtergere
  4. Mult prea prozaic şi explicativ. Artificial şi haotic. Vreau să găsesc şi părţi bune: "trupul zgâriat de timp", "sunt o toamnă aiurea".

    Nota 5

    Călin Sămărghiţan

    RăspundețiȘtergere