Gânduri

Să spui ce simţi e uşor. Să spui ce crezi e la limita imposibilului. Pentru că gândurile dor, dor mai tare decât sentimentele. Gândurile sunt aspre, dure, rigide, se duc direct la ţintă... nu îşi schimbă direcţia, nu suferă, nu le pare rău. Ele ştiu doar să rănească. Şi rănesc. Azi gândurile mele s-au rănit pe ele însele. Nu au vrut să lovească în ea. Am suportat cu stoicism, aş zice, durerea... am învăţat să nu mai plâng. Nu mai plâng azi. Lacrimile vin odată cu sentimentele, cu gândurile nu vine decât durerea aceea atotcuprinzătoare, mistuitoare. Mă dor gândurile mele. Mă dor atât de tare încât le ţin în mine, deşi ştiu că dacă le-aş elibera ar suferi alţii în locul meu. Sunt egoistă. Egoistă până la apogeu. Nu renunţ la nimic ce mă satisface pe mine pentru alţii. Nu ştiu dacă asta are ceva de-a face cu lumea şi cu felul ei de a fi, am renunţat să caut să o mai cunosc. Dar... cel mai tare doare atunci când gândurile se ciocnesc de sentimente. Durerea se amplifică şi apoi se împarte. E infern.