Peştii au chipurile triste, mamă,
Peştii au chipurile plânse şi nu înţeleg,
Peştii au murit, mamă, au murit.
S-au dus cu ochii închişi.
Trăim în castele prăbuşite, mamă,
Ne-a căzut tavanul în cap,
Şi lustra atârna deasupra ochiului meu drept,
Şi vai, mamă, e singurul pe care-l mai am!
Se duce soarele, mamă…
Se închide benevol şi neliniştită mâna mea,
Te caută, mamă, îţi caută chipul verosimil, iubit…
Unde eşti mamă, unde eşti acum?
S-a terminat, lumea-i la pământ.
Eu sângerez, tu unde zaci în letargie?
Nu pleca şi tu cu ea, mamă,
Că nici tata nu ştiu unde-i dus.
peştii au chipurile triste mamă
RăspundețiȘtergereau chipurile plânse şi nu înţeleg
de ce mor cu ochii deschiși
asa vad eu prima strofa
Varianta Ianei e bună. Poţi să reformulezi.
RăspundețiȘtergereE dureros poemul. E bine că se observă evoluţia. E şi sens în poezie.
mf