joi, 6 ianuarie 2011

Scrisoare

Ciudat sentiment. Nu ştiu ce mai simt pentru tine. Dacă m-ai simt ceva.. Te iubesc? Te urăsc? Sau amândouă? Sau nici una? Mai bine te uit, sau nu e bine aşa? Sau poate nici nu pot, chiar dacă vreau? Sau dacă asta a fost tot? Dar nu vreau..să se termine ! Nu trebuie să fie asta tot, să fie sfârşitul aici, şi aşa, în modul ăsta. Aş vrea să îţi spun atâtea lucruri, şi nu o pot face, ezit să o fac, pentru că nu ştiu cum. Îmi e greu. Poate dacă aş putea să..nustiu, dacă ţi-aş arată ce gândesc şi simt, dar nu în felul ăla, într-un fel diferit..ca la un film, te aşezi pe un scaun, îţi iei o pungă de pop-corn, şi aştepţi să înceapă. Iar eu îţi urez: "Vizionare plăcută !" Dar nu poate fii aşa uşor. E imposibil. Mai ales când e vorba de tine. Eşti aşa de complicat. Nu credeam că există cineva aşa cum eşti tu, care să-mi schimbe complet gândurile, sentimentele, care să mă deruteze, atât de mult. Să mă facă să gândesc la un singur cuvânt spus, doar unul singur, toată ziua. Dar la o propoziţie?! Probabil că mi-ar lua săptămâni, să înţeleg ce ai vrut să spui, doar în câteva rânduri, doar în vreo 2,3 rânduri scrise de tine.
Dar asta nu e nimic. Asta e partea uşoară, ce simt şi gândesc eu. Partea grea e..oare ce simţi tu? ce gândeşti tu? Cred că şi pentru tine e greu, dar, nu cred că e la fel de greu, cum e la mine. Tu îmi zici totul, direct, fără ocolişuri.
Eu mă ascund, după nişte vorbe, nişte poezii..şi câteodată asta te enervează la maxim. Dar ce pot să fac? Aşa îţi arăt eu, ceea ce tu vrei să vezi, dar, îţi arăt în stilul meu, înţeles de mine, nu în modul în care tu ai vrea să o fac. Păcat..că trebuie să ne certăm din cele mai mărunte lucruri. Pur şi simplu, începem o conversaţie, oarecare, plictisitoare, amuzantă, trsita..veselă, încerc să te bine dispun, o dau iar în bară..pentru că spun lucruri aiurea, pe care, nu
trebuie să le spun, din punctul tău de vedere, dar o fac fără să vreau..Ştiu că poate câteodată, fac pe nevinovata, şi încerc să mă fac pe mine să cred că numai tu eşti de vină.. dar nu mereu. Am conştiinţă, am gânduri care mă apăsa, şi până la urmă, îmi dau seama că în cea mai mare parte, eu sunt de v ină. Eu sunt VINOVATĂ, Tu eşti NEVINOVAT..şi îmi pare atât de rău..dar nu mă pot schimba. Şi ştiu că nici tu nu vrei asta, sau prefer să cred că mă plăci şi iubeşti aşa cum sunt. Mie chiar îmi pare rău !

P.S: Te iubesc ! şi Te urăsc ! Asta e concluzia..asta e ceea ce cred că simt. Am spus, CRED...

3 comentarii:

  1. Nişte idei simple. E firesc probabil la vîrsta aceasta să gîndeşti(gîndim) aşa. Gînduri din astea probabil ne macină pe mulţi dintre noi, zilnic.

    Dacă e inspirată din realitate, ai avea curaj să o dai lui? :)

    Maricica

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, de ce nu ?! :)). Dar mai bine i-as spune toate astea in fata, fara scrisori..etc. Dar asta a fost doar o eliberare metafizica, am scris pur si simplu ce am simtit. Nu am vrut sa fie ceva complex, pentru ca eu nu sunt complexa :)). Intr-un fel, simplitatea ma reprezinta, poate nu mereu, dar de cele mai multe ori, si eu asa scriu :-??. Nu scriu neaparat sa placa cuiva, scriu ce simt eu, si ce vreau sa scriu in acel moment.
    Deci.. da, i-as da scrisoarea lui . :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Fain. Îmi place şi mie eliberarea aceasta metafizică. Te-am întrebat, fiindcă am scris odată o scrisoare cuiva (una poetică), iar acum mă amuză lucrul acesta :)).

    Maricica

    RăspundețiȘtergere