luni, 3 ianuarie 2011

Îi surâdeam cerului

Îi surâdeam cerului
Pe vremea când eram doar o copilă
Și vedeam soarele un glob de sticlă.
Mi-aduc aminte cum îmi rezemam
De privire primăvara
Și-o puneam între două margini de glas,
Împingând noaptea mai mult, tot mai mult
Spre soare, crezând,
Că primăvara vine dinspre miazăzi.

Lăsam să-mi curgă cerurile,
Să se deșire-n stele
De la colțul ochiului meu
Până la lună, la soare și-napoi,
De la Polul Sud la Polul Nord,
Și-apoi să văd cum bolta se întinde
Peste buzele mele, peste iubire
Care se prelungea de la minus
La plus infinit.

Culcam curcubeiele în palmă
Și stelelor le dădeam fiecăreia câte o insulă
Care strălucea, strălucea,
Până-nspre zori când se sfâșiau tăcând
Și eu inventam mai mereu ceruri noi,
Mai mari decât un zâmbet,
Cu alte stele, din alte cuvinte
Pe care puteam
Să merg desculță
De la dreapta la stânga, dinainte, înapoi.

Și-apoi mă curentam de stelele serii
Lipind doi poli de magneți electrici
Și înotam prin marea cerului
Pe care mi-era frică să-l privesc uneori,
Înfriguram apusul,
Răsăritul îmi era privire roz
Și ziua și noaptea le puneam în clepsidră,
Doar timpul mai era
O gaură de cer, cu stele ca gânduri,
Și cerul se-arăta ca gaură în timp
Cu gânduri ca stele.

2 comentarii: