Noaptea e un ochi trist din care plâng.
Vreau uneori să se facă linişte în mine,
dar apocalipsele nu-mi tac.
Înăuntrul meu locuiesc omuleţi albaştri.
Când mi se par fericiţi, cardiograma
îmi suceşte un inel.
Mă aşez într-un pat trist şi
plâng despre nimic ca şi cum
aş plânge despre toate.
Lumina stinsă îmi acoperă faţa
şi asta mă face
să nu mor.
Dacă aş sta în faţa oglinzii
m-aş privi ca pe o ghilotină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu