Sunt în mijlocul vacanţei. Şapte zile numai ale mele. La început păreau o eternitate.
Primele două răsfăţ: cât încape. Trezitul la două, după-masa, desigur. La o oră atât de „proaspată” îţi muţi statura direct la masă.
Azi m-am trezit buimac. E miercuri. Şi din străfundul fiinţei se cască deja disperarea: jumătate a trecut. Mă uit în urmă să detectez paşii. Nimic identificabil. Arunc o privire zilelor rămase. Ce să fac mai întâi? Multe ar trebui duse la capăt şi mă arunc voiniceşte cu speranţa că măcar o parte îşi vor găsi rezolvarea.
Bun. Cu ce să încep? Răsare altă întrebare? Cu ce vrei să ajungi la finiş prima dată? Au! Mintea se mută de colo-colo, nehotărâtă. Pentru că nu reuşesc să mă fixez iau o pauză şi ies la cumpărături.
Dacă e miercuri azi apare „Comorile pământului” şi un nou volum de la Jurnalul naţional. Mai citeşte cineva Sadoveanu? Mai citeşte cineva? Sau sunt Ultimul mohican în marea de apaşi?!
Afară, ger de crapă obrazul. Pietrele, treaba lor. Lume morocănoasă, capete plecate, umeri încovoiaţi sub asprimea iernii, priviri furişate de sub căciuli de toate formele şi culorile, una mai haioasă decât alta.
Plimbarea mi-a prins bine. M-am hotarât. Caut subiectele de la olimpiadele de geografie. Zis şi executat. Iar amân „munca”.
Primul subiect găsit mă lasă aiurit. Între notiţele mele de la ora de geografie nu apare nimic apropiat de primul subiect. Rămân ca la dentist. Muzica lui Igor Krutoi se furişează în fiecare dintre cele două pavilioane, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului mamiferelor, asta suntem, nu?, alunecă alene prin parte externă, cade în cea mijlocie și pătrunde hotărâtă, nu ca mine, în cea internă, de unde mă poartă spre alte tărâmuri. Până mă dezmeticesc. Iar vise!
Sătul de mine până peste urechi, vezi că ştiu care le e numele? trec la subiectul doi. „Explicaţi faptul că infrastructura reprezintă elementul fundamental al amenajării locale şi regionale.”
Cineva acolo sus nu mă iubeşte!
Cronica de ieri?! Până la urmă n-am terminat-o. Cronica. Nu mai aveam chef. Nu, nu simt nevoia să îmi spun părerea. Poate ar trebui. Prea mulţi o fac însă şi aşa moare orice problemă ne irită ziua. Atât se întinde orice iniţiativă.
Cum am pornit? Voiam să scriu doar despre o zi obişnuită, dar veşti de tot felul bombardează inbox-ul iar asta cu Groşan ţine afişul. Dăm cu noroi în oameni la întâmplare când bănuiesc că sunt destui care ar trebui puşi la zid şi împuşcaţi pur şi simplu. Cine dracu să reeduce aşa specimene? Eu nu mi-aş pierde vremea cu ei.
Am revăzut ieri „Happy Feet”, am râs. Cu o zi înainte am avut parte de alt film. Tot desene. „Ant Bully”. Poate azi mă uit la „Yogi Bear”. Muncesc pe rupte, nu-i asa?
P.S. Uită-te la mine. Am pornit o scrisoare şi a ieşit ce-a ieşit. Asta este!
miercuri, 2 februarie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu