Renaştere

Femeia, pura fiinţă care ţi-a dat viaţă, e cea de care te loveşti oriunde ai merge. Poate Cărtărescu a intenţionat să exceleze într-o definiţie a femeii, divinizând-o, perfecţionând-o, eu vorbesc despre total altceva în schimb. Este ceea ce DA - te scoate din impas de multe ori, că poate pentru ea te mai trezeşti uneori dimineaţa, dar niciodată raţională, te poate împinge la loc. Femeia e, cum ar spune M.Preda „ ca o pradă ”. E vorba de durere, de momente-n care iţi pui la bătaie şi sângele să o mai strângi odata-n braţe. E vorba de ceea ce îţi spune sau promite, de faptul că e acolo... dar de multe ori calcă strâmb fără voinţă. E ceea ce numeşti ajutor la mijloc de drum când felinarele sunt stinse şi întunericul inundă calea, dar poate de multe ori şi ea mai sparge câte-un bec. E poate-o vrabie; un fulg; o adiere uşoară; un scâncet; o lacrimă... un umăr pe care să stai. Cu forme pline sau modeste e totuşi acolo, într-un pat în miez de noapte cu o carte strânsă cu mâinile pe piept... pieptul acoperit de atâta iubire, de atâtea greşeli iraţionale. E cea care din nimic face ceva şi care ar lupta împotriva durerii tale şi smulgându-şi inima din piept... Cea care ştie că şi tu ai face la fel când o săruţi de noapte bună şi o strângi în braţe lăsând-o să doarmă până târziu dimineaţa... E ceea ce numeşti dragoste, căci pe chipul ei citeşti asta.. ceea ce nu ai vrea să părăseşti în veci. Femeia e cea care-ţi radiază ziua cu un zâmbet, cel pe care-l poartă pe buze din pricina ta... deşi tu poate n-ai fost mereu lângă ea, sufletul a fost mereu aproape, şi ieşind din coaste de nevoie! Această ea te trezeşte dimineaţa fără să deschidă ochii măcar.. e vorba de parfum, de piele, de cum miroase.. şi tot ea iţi captează atenţia asupra somnului său liniştit... Privind spre femeia ta vezi poate o lume, o cale, sau doar un mic traseu... Există o singură femeie a vieţii pe care nu o poţi alege, cea din care te naşti, cum de asemenea există o singură femeie a vieţii pe care o poţi alege – cea din care renaşti!