Is any problem?

Ce dacă strig atât de tare la cer în speranța că cineva o să mă audă de la alt capăt de timp și o să-mi răspundă cu ”da” sau ”nu”, sau o să aud niște răspunsuri neînțelese cu care să mă mulțumesc pentru tot restul vieții? Ce dacă citesc anumite cărți în care parcă regăsesc iubirile mele trecute și viitoare? Ce dacă mi-am cuibărit atât de bine fericirea încât nimeni nu mi-o poate scoate atât de ușor? Ce dacă râd așa de mult și râsul meu de capră îi duce pe alții cu gândul la o viață plină de zâmbete copilărești? Ce dacă am sprâncenele diferite și uneori, sub seriozitatea mea de o clipă care stă să se răstoarne se ascunde un suflet care ar râde, atunci, cu o poftă groaznică? Ce dacă, în prostia mea, regăsesc uneori ziduri de care să mă dau cu capul până sângerez? Mai târziu, toate durerile trec.... Ce dacă prefer să strâng mâna cuiva drag atunci când sufletul meu pare atât de singur, și să privesc ” cu ochii ăia ai mei” anumite aspecte, mai mult sau mai puțin favorabile? Ce dacă, în loc să sar de bucurie că am luat 10 la fizică, mă bufnește un plâns de-ăla de copil și în aceeași oră am un chef teribil de cuvinte care să mă facă să zâmbesc mai târziu... scrise, sau spuse? Ce dacă visez monștri verzi cu ”zâmbet cretin și privire idioată”? Ce dacă vreau să fiu mereu copil, indiferent dacă așa n-o să ajung niciodată profesoară de română? Și ce dacă vreau să fiu profesoară de română? Ce dacă sper la viața aia roz, și până la urmă realizez că fără puțin negru, n-ar avea niciun sens? Ce dacă prieteniile mele sunt insolite si calde, ca un soare? Ce dacă iubesc persoane...la fel de insolit si cald? Ce dacă mănânc o ciocolată întreagă pentru că așa mi-a venit mie? Ce dacă necuvintele mele le scriu pe tablă și, în alte momente, le șterg cu buretele și-mi vine să scriu cuvinte lungi, interminabile? Ce dacă iubesc așa de colorat și prostesc? Ce dacă joc șotron pe aceleași simțiri pe care altădată aș fi călcat fără grijă? Ce dacă iubesc tot ce e de la natura asta? Ce dacă mă uit în niște ochi ” terifiant de ciudați” și apoi privesc pe geam cum ninge ” naiv”? Ce dacă îmi place să mă trântesc în zăpadă și să simt cum fluturii ăia care răsar de nicăieri, atât de albi, mi se lipesc de obrajii atât de roșii? Ce dacă, ce dacă, ce dacă? Apoi, apoi, apoi. În fond, întotdeauna găsesc ziduri de care să mă dau cu capul. Iubesc. Visez. Sper. Și da, zbor.


Any problem?