cuB.

Eu am un cub ţintit într-o sferă de piatră care se crapă pe margini atunci când câinii latră, dimineaţa. Care-mi surâde în oglindă când îmi privesc senin faţa şi atrag spre mine orice atenţie, căci metropola mea e un fel de detenţie a cărei regulă-i monogamia.

Nu mă silesc să accept căci pe tine oricum o să te iau aşa! În braţele mele ai zâmbet de copil.. ochi plini de durere, zgomot aspru pe vinil.

Pe podeaua de mult adormită, zace o haină veche, răvăşită, cu glasurile noastre-n ea. Cu mişcări abrupte şi cântări prea lente, cu bucăţi de viaţă şi cu griji scadente te am eu pe tine-n braţe.

Şi când mă trezesc din graţii, încă suntem pe podea contemplând la saltul ce urmează. Dintr-un cub de sticlă ţintit într-o sferă de piatră, tu cu un picamer, eu îngrijorată, planetară şi cu planuri mii in minte, evadăm din stâncă fără scop şi ţinte. Amândoi de mână, amândoi în cub, tu cu un picamer, eu? Cu un şurub.