Câteodată îmi vine să tai mările cu foarfeca
de ciudă, de dor,
tânjesc... după aceeași lume
înfășurată într-un sac ordinar de ură...
şi alteori, mi-ar plăcea să fiu singură,
dar singură de tot
azi, iubesc
mâine, urăsc
poimâine...
ei bine, poimâine cad și-mi rănesc sufletul
şi mă bandajez cu o consolare idioată
în fond, mi-e groază să-i mai aud
strigătul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu