Balada unui suflet trist

parodie după G. Topârceanu

Pe străduţe zgribulite

peste ore zdremţuite
a venit aşa, deodată
doamna cea întunecată.

Mică, grasă şi cu ciudă
botezându-şi clasă mută
cu-un mănunchi de-njurături

Când se umflă de mânie
şi ne vede pe toţi boi
risipeşte-n catalog
puncte negre
note proaste
snopi de-absenţe
vai de noi!

Şi cum vine-n drum spre şcoală
tot scuipând şi înjurând
toţi elevii de pe stradă
se pitesc de căpcăun
iar directotul pe holuri
o întâmnpină pe dată
cu grăbite plecăciuni.
 
Dar din clasă, plin cu tuş
din băncuţa lui cu gumă
a ieşit un spiriduş
roşu, nalt, parcă de pluş
şi în ochi pudrat de lună.
 
Cri-cri-cri
doamnă gri,
ce n-aş da să nu mai vii
că puteam şi eu să-mi scriu
o fiţuică cât de mică
ca să nu mă milogesc
la colegul Arminică

chiar dacă m-ajută-n dată
apoi umple lumea toată
spune iar că n-am ştiut.

Dar de azi,

zise-elevul răguşit
ridicându-şi glasu' un pic
dar de azi voi fi mai breaz.

Cri-cri-cri

doamnă gri
ce n-aş da să nu mai vii!

Am primit zilele trecute un mail de la Bianca, colega noastră.

Saluuut,

Ce mai faaaci? Nu ne-am mai auzit de mult! Voiam sa iti spun ca pe aici, cartea a avut ceva succes, cel putin prietenii mei o adora, si colegii/ profesorii la fel. Din pacate nu am avut cum sa fac o lansare la Valcea. Acum ma gandesc serios sa-mi scot si eu o carte. Am inceput sa scriu mai mult, nu numai proza scurta, ba chiar am facut un mic proiect de zece pagini, o sa iti trimit sa citesti cand o sa te mai eliberezi cu scoala, si normal, daca o sa vrei. Tu cum mai esti? Ce mai e nou?

Sper ca nu te-am deranjat cu mail-ul, dar chiar am vrut sa mai stiu de tine. Mi-a parut foarte bine sa te cunosc, si in fond, tu m-ai ajutat mult cu carticica.

Seara placuta iti doresc! :)

 

          Răspund aici Biancăi pentru ca toţi să ne bucurăm de laudele primite pentru munca noastră.

Niciodată nu deranjezi. Nici unul dintre voi nu mă deranjează.

Plăcut mesajul tău. Ar fi bune câteva cuvinte, scrise de tine cu impresiile colegilor chiar a unor profesori, dacăpoti ajunge la ei. Orice scrii, dacă crezi că te pot ajuta, trimite. E valabil pentru toţi. Am avut ceva probleme, au trecut.

Dacă aveţi semnale pozitive despre carte şi autorii ei, dacă au existat aprecieri în rândul prietenilor sau cunoştinţelor voastre, bucuros am vrea să le împărtăşim.

           Despre numărul de volume, îmi pare rău şi mie că sunt puţine. Iniţial mi s-au promis între 150 şi 200 exemplare. Am primit 105. Împreunăcu Oana Bănuţă, singura prezentă alături de mine, drept este şi că a fost foarte prost fixată lansarea la lansare, dar nu am putut schimba data, a depins de alţii, am hotărât ca fiecare săprimească 6 exemplare, noi fiind 11 autori, plus desenatoarea, deci 12. Daca mai rămân după împărţirea pe la diverse reviste, mai trimit. Am trimis câte un exemplar şi celor care ne-au jurizat textele în cadrul concursurilor noastre, respectiv, Maria Dobrescu, Cornel Atanasiu, George Luca Dumitru, Emil Iliescu. Mai trebuie trimis d-nei Ina Cârlan. Am dăruit şi în cadrul lansării.

          Au ajutat la selecţia cărţii Emanuel Pope şi Maria Frandos. Lui Emanuel Pope, care ne-a ajutat să scoatem cartea şi căruia îi mulţumim pentru tot sprijinul acordat, pentru înţelegerea şi răbdarea manifestată faţă de tinerii ucenici, aş fi vrut să îi trimitem un exemplar cu semnăturile noastre, ca pe un dar din partea noastră. Nici această dorinţă nu am reuşit să o duc la capăt, mi-au luat-o alţii înainte. D-nei Maria Frandos încă nu am trimis, sper însă săprimesc adresa dânsei din New-York şi să expediez cât de curând un exemplar.

          Câteva impresii.

"Poate e cam mult să-mi dau cu părerea despre coperţişi cărţi, dar despre această carte îmi vine să vorbesc. Mi-a dat un bine când am luat-o în mâna prima oară. Văzusem filmuleţul şi o percepusem ca ceva întunecat, schematic şi nepotrivit. Am privit-o, strălucea, compactă, unitară, coperţi-file. Am deschis-o. Şi înăuntru strălucea, font, spaţiere, dimensiuni de file, cum mi-aş dori şi eu. Parcă rupsesem o pâine proaspată în mâini şi-i priveam miezul afânat şi cald."

"Interviurile aduc mai mult din ei, ca oameni. Pentru mine a fost un plus faţă de reţeta clasică de antologie, care e prea sobră. Faţa de alte antologii care parca par un cimitir de vechituri, la tine a iesit o grădină."

"Antologia ta vine si cu starea de tinerete, de idealuri, cu energia vârstei. Am luat cartea ca pe o idee buna, un bonus adus schemelor literare. Chiar dacă se găseşte rar un superlativ de talent şi meşteşug, ansamblul aduce un superlativ de stare, cartea e un buchet divers colorat, înmiresmat, proaspăt. E bine pusă pe hârtie şi ajută trecerea din sufletele lor către cel care citeşte."

"Cartea: pe măsura lecturii descopăr forţele autorilor. Am văzut textele la postare. Acum le văd altfel, poate lucreazăansamblul, interviul, prezentările, desenele, selecţia.

Ce-mi place? Multe, Cinema, şi Maria Fărâma, Iuliana şi alţii, cred că se aduna 20 de texte pe care le parcurg cu inima curată. Cu admiraţie, cu respect. Proaspeţi, inspiraţi şi avântaţi."

          Mulţumită d-nei Dobrescu va apare, dacă nu a apărut deja, o mică prezentare a antologiei în câteva reviste. Este vorba de "Atitudini" de la Ploieşti, revista "Helis" de la Slobozia, iar in revista "Nouă" va apare in numărul din luna iunie.

Doru Emanuel.

Rădăcini în Medeea

Se scurge din mine sângele copilului meu

Sânge trandafiriu

Ştiu că undeva sufletul lui plânge, ma cheamă la el

Inima lui nenăscută ştia că îi sunt mamă

Monştrii nu sunt mame!

Iubesc  vărsarea de sânge, răzbunarea, crimele

Zgomotul, oasele, urletele, loviturile, rasetele macabre

Dar pruncul meu...

Nu meriţi asta

...

Iart-o pe mama!

 

                                                   Oana Banuta

Lansarea cartii

           Joi, în 31 ianuarie, de la ora 16:30 a avut loc lansarea volumului nostru de antologie. Intâlnirea a avut loc la Cercul Militar şi spre surprinderea mea au participat multe persoane. Am fost întâmpinaţi cu mare căldură şi am primit multe încurajări.

            Doamna Virginia Paraschiv a vorbit despre munca noastră şi despre rigoarea cu care dânsa ne-a citit textele, dar şi despre impresia plăcută pe care i-am lăsat-o. 

            Domnul Florin Ţene a fost alături de noi şi a ţinut să spună câteva cuvinte despre munca noastră. Majoritatea invitaţilor au fost entuziasmaţi. Doamna Aurelia Velea a citit câteva epigrame din volumul dânsei, referitoare la relaţia elev-profesor ( a fost un moment tare amuzant), iar doamna Aurelia Oancă a fost impresionată de răspunsurile noastre pline de entuziasm la acel mini interviu dat de fiecare dintre noi  şi a citit câteva dintre ele. 

Cu cât timpul se scurgea mai repede, cu atât atmosfera devenea mai degajată, iar invitaţii mai vorbăreţi şi veseli. Domnul Mihai Ganea a citit câteva pagini din următorul său volum, ne-am amuzat copios, iar apoi d-na Paraschiv a rugat invitaţii să ne adreseze câteva mesaje. Toată lumea a fost receptivă şi încântată că nişte tineri care nu se cunosc au colaborat atât de bine şi au reuşit să scoată un volum de antologie. 

            Tot evenimentul a fost filmat, iar filmarea a fost trimisă în Anglia, de unde vom primi susţinere în continuare, iar la final s-a propus ca volumul nostru să fie tradus în engleză.

           Aşadar, cum spune Shakespeare,  "Totul e bine, când se termină cu bine", iar noi la muncă pentru volumul 2!!!

Oana Banuta

 

Coperta IV.

 

Cartea noastra. Nu asa cum am conceput noi coperta, dar sper sa va placa.

Joi, 31 ianuarie, 2013,  ora 16.30, la Cluj, Cercul Militar, sala armelor,  va avea loc lansarea cărţii "Ierburi în pârg", rodul colaborării noastre. Apare sub egida grupului "Cititor de proză", coordonat de dl. Emanuel Pope, cel care cu foarte  multă înţelegere ne-a primit în rândul membrilor acestui site.

Va vorbi dl Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, şi alţi invitaţi.

Prefaţă: Alexandru Florin Ţene

Referinţe critice: Felix Nicolau şi Doru Ştefan Dăncuş.

Sperăm să ne bucurăm de prezenţa dvs.

Doru Emanuel

Noduri masive - societate

Ceea ce mi-a apărut în cale în ultima vreme, în afara mizeriei, am numit – noduri. Poate din pricina evoluţiei mele, sau din motive vizibile ale freneziei acestei ţări, viziunile mele au început să ia o altă formă, alt înţeles şi totalmente o altă direcţie.

N-am mai scris de ceva vreme, ştiu. Nu mă scuz, doar că nu am mai simţit. M-am lăsat pierdută într-o lume despre care se scrie în cărţi şi-mi place să cred că există. Am considerat că nu mai aparţin acestei lumi, şi iată că tocmai Hugo şi Maiorescu m-au adus înapoi. Am citit. Am citit ceva cărţi vechi, cu aer de contemporaneitate – lumea mea părea din ce în ce mai mică. M-am plimbat, am aflat şi am înţeles într-un final rostul anumitor valori, dar m-am lovit de absenţa lor în societatea noastră. Lumea mea era mică şi plină de lipsuri acum. Raţionamentul meu m-a împins spre o agitaţie şi un regret interior ce au mâncat din mine până la oase. Mi-au mancat din sentimente, din gânduri şi din gesturi. M-au cenzurat. Realitatea cenzurează cultura involuntar, căci realitatea noastră se macină alături de o naivitate şi o nonşalanţă ce nasc mediocritatea într-un ritm alert. Maiorescu este actualizat. Lumea mea este mică, plină de lipsuri şi de noduri masive.

Societatea este în lanţuri.

M-am simţit anihilată într-un fel. Am vrut să fac ceva, să ţip, să fug, să ajung cât mai departe. Dar am rămas aici, cu nopţi albe în plus, adăugate la colecţie. Am retina rănită de masele de mediocritate şi cultura superficială în care ne bălăcim orbeşte. Am timpanul zgâriat... dezacordurile-mi fac o simfonie stricată a viorilor cu corzile rupte şi a pianului fără de clape... Ce-i asta? Unde sunt aici? Lanţuri grele cu zale de plumb atârnă de mainile tuturor, dar cu toate astea, nu există nimic unitar. „Ce paradox!” aş fi tentată să spun...ce dezbinare fantastică a acestei lumi cu suflete oarbe şi gânduri oxidabile; dar tac, căci prea mult am scuzat acest drum greşit ce persistă de atâţia ani şi ne macină în contopirea sa cu idioţenia.

Ceea ce mi-a apărut în cale în ultima vreme, în afara mizeriei, am numit – noduri. Am folosit un termen elegant pentru frenezia şi frigul care mă înconjoară şi mă dezarmează uneori, pentru că am învăţat să-mi păstrz propriile-mi valori, în pofida demenţei de afară.

în oraş

Când m-am mutat aici, am luat după mine o valiză cu haine şi o pungă cu amintiri. Le scoteam pe rând şi le împrăştiam prin pat, revăzând, nostalgic, câteva momente dragi.

Oraşul era mare şi colorat.. dar te rog să ma crezi că avea o culoare atât de ţipătoare încât propriile-ţi gânduri nici nu se mai auzeau. Se pierdeau în neant, dar înainte de asta, se contopeau cu lumina ţipătoare a culorilor. Era un oraş delirant în care trăisem aproximativ toată viaţa mea de până atunci. Psihedelic, cu semafoare derulându-se haotic, oraşul se întindea în faţa mea zi de zi... Mă pierdea în nopţile lui reci şi negre cu felinare puse doar pentru decor. Nu funcţionau. Mă trezeam uneori în toiul întunericului dorind ceva mai multă lumină decât cea produsă de razele lunii. Dar străzile mă cunoşteau atât de bine încât... îmi purtau paşii chiar şi-n cea mai aprigă beznă. Îmi amintesc că aici am “aşa-zis iubit”, am plâns şi am alergat ca să uit de lume. Am trăit ceva experienţe de pus la colecţie şi povestit, dar toate astea m-au ajuns din urmă într-o nenorocită de zi.

Era un trafic infernal pe strada din spatele casei mele. Nebunii înjurau si creau panică în jur. Se oprise oraşul din cursul lui firesc... azi era ceva în aer, era ceva în oameni... Azi era ceva ce deranja oraşul. Un fel de frenezie, un taifun puternic a lovit. Eu am avut timp să alerg în buncăr, dar oraşul meu s-a transformat într-o ruină. Nu ştiu ce, dar poate un amalgam născut din frustrările locuitorilor a dărâmat tot ceea ce oraşul construise timp de-atâta amar de vreme...

Şi am lăsat în urmă tot păşind printre ruine. Valiza o ţineam în mâna stânga şi cu dreapta îmi feream ochii de praf. Călcam acum pe un teren minat, dar mă grăbeam să ajung în siguranţă. Desigur, drumul a fost lung şi plin de gloanţe, de arme ce se descărcau sub ochii mei şi-mi zgâriau timpanele, dar am ştiut să fiu mai puternică decât orice armă, orice otravă... orice grenadă detonată. Poate că soldaţii morţi serveau acum pământului, iar cei pe jumătate vii cereu cu disperare ajutor, dar eu am continuat să merg călcând prin bălţi de sânge. Ce război meschin s-a produs în marele meu oraş, numai eu pot înţelege.

Când m-am mutat aici, am luat după mine o valiză cu haine şi o pungă cu amintiri. Le-am trimis la dracu între timp, fiindcă oraşul ăsta nou m-a învăţat să trăiesc simplu şi de la capăt.